Istoria se repetă în județul Prahova! Orașul Ploiești plus alte patru localități prahovene au intrat deja în scenariul galben Covid-19, din cauza creșterii bruște a numărului de cazuri de infectări cu SARS-CoV-2. Ce restricții urmează a fi implementate în localitățile prahovene?
Vești proaste pentru cetățenii care stau în aceste localități. Municipiul Ploiești alături de Vălenii de Munte, Păuleşti, Cocorăştii Mislii şi Gherghiţa se află începând de marţi 12 iulie în scenariu galben cu o incidenţă a cazurilor de COVID-19 peste 1.50, la 1.000 de locuitori.
Rata incidenței în cele 5 localități:
Din nefericire, municipiul Câmpina este și el la un pas de a intra în scenariul galben. În prezent, localitatea are incidența cazurilor de Covid-19 de 1.45, la 1.000 de locuitori.
primarul municipiului Ploieşti, Andrei Volosevici, a anunţat că în cursul zilei de miercuri, 13 iulie 2022, se va întruni Comitetul Local pentru Situaţii de Urgenţă (CLSU) care va decide dacă este cazul să se impună din nou restricțiile specifice scenariului galben.
Autorităţile locale nu ştiu la acest moment dacă restricţiile impuse de numărul mare de cazuri de infectări cu SARS-CoV-2 mai sunt valabile la acest moment, având în vedere că România nu se mai află în stare de alertă.
Lista localităților cu o rată a incidenței cuprinsă între 1.00 și 1,5 cazuri la 1.000 de locuitori:
DSP Prahova a publicat și lista în care figurează 25 de localități care au încă incidența Covid 0. Este vorba despre localitățile Apostolache, Ariceștii Zeletin, Bătrâni, Boldești Grădiștea, Călugăreni, Cărbunești, Dumbrăvești, Fântânele, Gura Vadului, Jugureni, Lapoș, Păcureți, Podenii Noi, Poiana Câmpina, Posești, Râfov, Salcia, Sălciile, Secăria, Șoimari, Șotrile, Surani, Talea, Tătaru și Tinosu.